Flori pentru femeile nascute in zodia Scorpion

Ne aflam in primele zilei ale zodiei Scorpion, motiv pentru care in perioada urmatoare multi dintre barbate vor avea ocazia sa ofere flori doamnelor nascute in aceasta luna. E bine de stiut despre ele ca sunt fiice ale misterului si ale seductiei, astfel incat de cele mai multe ori, femeile Scorpion sunt elegante si au standarde foarte inalte. Pot fi sociabile si leaga usor prietenii insa nu isi deschid sufletul cu usurinta. Pentru a ajunge la inima unei astfel de doamne, e necesar ca admiratorul sau sa ii castige intai increderea si sa dea dovada de bune maniere. In acelasi timp, femeile Scorpion sunt foarte independente si tin la spatiul lor personal astfel incat un pretendent prea insistent nu va face altceva decat sa le primeasca dezaprobarea si sa scoata la iveala latura intepatoare. Le place sa flirteze si sa li se acorde atentie insa acest lucru trebuie facut cu tact si eleganta. Tocmai de aceea, florile sunt mijloacele potrivite pentru a impresiona in mod placut o nativa a acestei zodii. Florile caracteristice Scorpionului sunt cele care vorbesc despre pasiune si putere, respectiv cele in nuante de rosu, grena sau mov inchis. Prin urmare, iata sugestiile Baiatului cu Flori pentru cucerirea unei doamne care s-a nascut in zodia Scorpionului.

 

Buchet de cale Deep Dark Velvet

Calele sunt simboluri ale elegantei si ale admiratiei. Astfel de flori sunt prezente discrete si rafinate in aranjamentele de flori insa atunci cand sunt oferite individual, sunt adevarate spectacole vegetale de eleganta. Tocmai de aceea, un astfel de buchet format exclusiv din cale va impresiona cu siguranta o doamna Scorpion.

 

 

Buchet cu cale si trandafiri Coolwater Touch

Asa cum spuneam mai sus, calele sunt flori ideale pentru o femeie nascuta in zodia Scorpion si pentru a le complimenta eleganta, am prins langa cei 10 lujeri 7 fire de trandafiri spectaculosi, cool water, intr-o nuanta cu totul inedita. Buchetul este finalizat cu atingerea delicata a celor 7 astilbe roz.

 

 

Buchet de trandafiri rosii Jur pe rosu

Rosul este una dintre culorile caracteristice ale acestei zodii si simbolizeaza spiritul pasional al Scorpionilor. Totusi e important de mentionat faptul ca un astfel de buchet este menit exclusiv iubitei sau sotiei nascuta sub semnul zodiacal de care vorbim. Jur pe rosu este o creatie spectaculoasa obtinut exclusiv din trandafiri rosii, pusi in evidenta de verdeata decorativa precum si de accesoriile lemnoase.

 

 

Aranjament de flori La dispozitia ta

In acest cadou floral am imbinat utilul cu placutul. Suportul ansamblului este o cana cu marca Baiatului cu Flori care poate fi utilizata dupa ofilirea florilor. La dispozitia ta este un aranjament in care predomina culorile tipice ale Scorpionului si florile care simbolizeaza misterul si eleganta. Vedetele acestuia sunt calele grena alaturi de care am asezat 9 lalele de un roz inchis. Alaturi de ele, de dragul contrastului cromatic, am adaugat 3 fire de frezii parfumate.

 

 

Aranjament de flori Love Goddess

Ultimul aranjament prezentat astazi este un adevarat omagiu adus femeii iubite. In mijlocul acestuia troneaza orhideea, una dintre florile care simbolizeaza pasiunea torida si iubirea. Aceasta este inconjurata de zambile, frezii si trandafiri iar florile inalte de liatris mov strajuiesc de sus intregul ansamblu.