NOU! Va asteptam si la floraria Baiatul cu Flori (adresa: Str. Vulcan Județul nr. 9, Sect. 3, Bucuresti)

Dragostea in alfabetul verde: Care este semnificatia florilor?

Baiatul cu Flori va invita astazi intr-o incursiune plina de culoare si de parfum in care vom descoperi impreuna care este semnificatia delicatelor bijuterii vegetale in limbajul florilor.

 

Alstroemeria este o floare care se ofera cu precadere  la evenimentele de mare amploare din viata destinatarei, asa cum ar fi casatoria sau nasterea unui copil pentru ca semnifica abundenta, noroc si prosperitate.

 

 

Florile de Amaryllis sunt cadouri ideale pentru sotie sau pentru iubita deoarece semnifica admiratia pentru frumusetea feminina, precum si pasiune aprinsa.

 

 

In cultura europeana, anemonele pot fi florile ideale pentru o prima intalnire sau chiar pentru a fi prinse in buchetul miresei pentru ca semnifica iubire si anticipare.

 

 

Bujorul este una dintre cele mai indragite flori din lume iar pentru noi are o insemnatate aparte pentru ca se numara printre florile nationale ale Romaniei. In limbajul florilor, bujorul inseamna admiratie si se spune ca atrage prosperitatea.

 

 

 Calele simbolizeaza pe de-o parte sinceritatea si puritatea, motiv pentru care sunt flori preferate de mirese pentru buchetele din ziua cea mare iar pe de cealalta parte, calele simbolizeaza eleganta si rafinament.

 

 

Crizantemele sunt reginele incontestabile ale florilor de toamna si sunt disponibile intr-o ampla varietate de culori. In limbajul florilor, crizantemele simbolizeaza noblete, frumusete si longevitate.

 

 

Freziile se numara printre florile indragite de toata lumea. Acestea sunt disponibile in numeroase culori pe tot parcursul anului si au un parfum delicat inconfundabil iar in limbajul florilor inseamna puritate si sinceritate.

 

 

Desi nu este parfumata, gerbera este o prezenta indragita in buchetele si aranjamentele de flori pentru aerul de veselie si sarbatoare pe care il aduce. In limbajul florilor, gerbera semnifica bucurie si afectiune.

 

 

Hortensia este o floare spectaculoasa atat prin dimensiuni cat si prin varietatea cromatica in care este disponibila. De la albul pur pana la visiniu inchis, gerbera este o prezenta impresionanta in buchete si aranjamente  iar semnificatia acesteia este sinceritate si gratitudine.

 

 

Irisul se numara printre cele mai elegante flori din colectiile Baiatului iar de-a lungul timpului a fost simbolul unor case regale din Europa. In limbajul florilor, irisul inseamna noblete, gentilete sufleteasca si iubire.

 

 

Laleaua este una dintre florile care au scris istorie. In urma cu cateva sute de ani, atunci cand aceste flori atat de populare pe teritoriul Turciei de astazi erau aproape necunoscute in Europa, un singur bulb de lalea era mai scump decat aurul. Astazi, lalelele se numara printre cele mai populare flori de primavara si semnifica dragostea sincera.

 

 

Levantica se intalneste astazi in numeroase gradini si are o serie ampla de proprietati curative. Pe langa aceste daruri ale lavandei, in limbajul florilor inseamna admiratie pentru frumusetea feminina.

 

 

Liliacul este asociat zilelor frumoase de primavara iar parfumul sau delicat este absolut inconfundabil. In limbajul florilor, liliacul alb este mesagerul inocentei in timp ce liliacul mov semnifica prima iubire.

 

 

Narcisele atat de vesele datorita luminii pe care o raspandesc prin culorile solare si atat de indragite pentru parfumul lor nu simbolizeaza autosuficienta ci o dragoste frageda, aflata la inceput de drum.

 

 

Orhideele sunt prinse intotdeauna in buchete si aranjamente de flori elegante si rafinate. In limbajul florilor, asemenea trandafirilor rosii, simbolizeaza iubirea si pasiunea.

 

 

Protea este o prezenta exotica spectaculoasa care poate fi usor adaptata in orice tip de aranjament sau buchet si este floarea nationala a Africii de Sud. Semnificatia florii de protea este curaj si speranta.

 

 

Ranunculus este o floare preferata de mirese pentru buchet, lumanari si aranjamentele centrale iar semnificatia lor depinde foarte mult de culoare. Florile albe de ranunculus sunt simboluri ale sinceritatii si onoarei, galbenul si portocaliul acestor flori simbolizeaza prietenie iar rosul simbolizeaza iubire si dorinta.